fbpx

Proiecte muzicale inscrise

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

7th SENSE

LAURA Benedek – bass

SERGIU Bivol – trompeta

LUCAS Contreras – chitara

GABI Matei – tobe

7th SENSE este una dintre cele mai tinere și apreciate trupe de jazz din România, reușind să se remarce în ultimii patru ani atât pe scena locală, cât și la nivel național. Ei s-au afirmat pe cele mai importante scene de jazz din țară, precum JazzX, Jazz in the Park, Bucharest Jazz Festival și Green Hours Jazz Fest. De altfel au participat în 2019 la “Euroradio Jazz Competition”, iar în decembrie 2021 au câștigat premiul pentru “Cea mai bună trupă” la Sibiu Jazz Competiton. Prospețimea jazzului, improvizația, influențele soul, nu jazz și ale muzicii electronice s-au coagulat în albumul de debut al trupei, „Light in Chaos”, lansat în iunie 2022, cu colaborarea unor artiști renumiți din Anglia (Liam Shortall, Will Fry), dar și din țara noastră (Luiza Zan, Alex Arcuș). Albumul este brodat pe ideea că va exista întotdeauna o speranță de care să te ții strâns, chiar și în cele mai zbuciumate momente. Această căutare a luminii a devenit un element central în alcătuirea muzicii și identității 7th SENSE.

AMPHITRIO

ANDREI Petrache – pian

MIKE Alex – bass

PHILIP Goron – percuție

Amphitrio este un proiect care a luat naștere în 2020, atunci când ideile muzicale și sinergia de grup au devenit convergente, așa încât celor trei li s-a ivit ocazia să-și concretizeze planurile muzicale. Andrei Petrache este pianist și compozitor iar împreună cu basistul Mike Alex și percuționistul Philip Goron formează un trio cu un solid background de muzică clasică și alternativă, cei trei fiind studenți sau absolvenți de Conservator.

Povestea din spatele acestei componențe vorbește despre prietenii strânse și despre plăcerea de a cânta și de a improviza într-o formulă bine sudată, în ciuda faptului că fiecare dintre cei trei activează, în paralel, în multiple alte proiecte.

Repertoriul lor conține piese originale, scrise de Andrei Petrache special pentru această formulă de trio, într-o zonă de jazz modern cu influențe din jazz-ul contemporan nordic și culori balcanic-orientale.

Până în prezent, cei trei au concertat sub denumirea de Andrei Petrache Trio la festivaluri precum Jazz in the Park (2022, 2023), Sepsi Jazz&Blues Festival (2022), JazzX (2023), Oradea FestiFall (2023) și au susținut multe alte concerte de jazz, atât în București cât și în țară. Cea mai recentă performanță a trioului constă în obținerea premiului pentru cea mai bună compoziție, acordat în cadrul Jazz in the Park Competition (2023).

DAVID LUCA TRIO

DAVID Luca – pian

Tamás Tóth-Fábián – contrabas

MARC Pocola – percuție

David Luca – un tânăr pianist clujean, caracterizat de marele jazzolog Virgil Mihaiu ca “o mare speranţă a Jazz-ului românesc actual”, Marc Pocola (percuţie) şi Tamás Tóth-Fábián (contrabas).

Câștigător al bursei Berklee Aspire a prestigioasei universități americane Berklee College of Music, David Luca a absolvit programele de studii organizate de Conservatorul din Amsterdam (CvA) – Keep an Eye Summer Jazz, Internationaler Jazz Workshop 2023 organizat de Universitatea din Erlangen, Czech Jazz Workshop Praga, International Jazzwerstatt Saarwellingen și Programul de Compoziţie – Improvizaţie Jazz Pian organizat de Academia Naţională de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.

Marc Pocola este un virtuos instrumentist, student în anul II al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” secţia percuţie. Este cooptat în diverse proiecte muzicale cu Orchestra Filarmonicii Transilvania și se bucură de marea varietate de instrumente și stiluri de percuție, vibrafonul fiind o altă mare dragoste a sa.

Tamás Tóth-Fábián, student în anul II al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” secţia contrabas, este pasionat atât de jazz şi muzică clasică cât şi de muzica rock. Tamás face parte dintr-o trupă hard rock – Mock Surprise – şi îi place foarte mult să cânte la chitară bas şi voce.

Pe parcursul ultimilor 2 ani în această formulă au participat şi câştigat locul pe podium și aprecierile publicului la numeroase festivaluri de Jazz cum ar fi: Transilvania Jazz Festival, Festivalul Internaţional de Jazz EuropaFest Bucureşti, Deva Jazz Festival, Festivalul de Jazz de la Iaşi (unde a obţinut locul I la secțiunea compozitie), Jazz in the Park, “Jazz on the Rooftop” Ploieşti, Electric Castle, Jazz Napocensis (trofeul festivalului), Craiova Jazz Fest, etc.

DUO DUMAS

FLAVIUS Duma – pian

IRINA Revenco – voce

Duo Dumas este un proiect de jazz format în 2023 la UNMB, reunind talentul pianistului și compozitorului Flavius Duma (RO) și al vocalistei de jazz Irina Revenco (MD). Cei doi artiști au descoperit o compatibilitate muzicală deosebită, creând un echilibru perfect între influențele soul jazz, gospel și elementele esențiale ale muzicii clasice. Această fuziune de stiluri se manifestă într-un format intim de duo, oferind o atmosferă specială și profund emoționantă pentru ascultători. Repertoriul lor se întinde de la piese precum “Come Away with Me” de Norah Jones până la “Insensatez” de Antônio Carlos Jobim sau “Cînd ai plecat” de Richard Oschanitzky , ce demonstrează versatilitatea și plaja muzicală extinsă pe care o abordează.

GABI MATEI QUARTET

GABI Matei – tobe

MIKE Alex – contrabas

OVIDIU Gurban – saxofon

TOMA Dimitriu – pian

Format in 2024, Gabi Matei Quartet reunește patru muzicieni dedicați: Mike Alex la contrabas, Ovidiu Gurban la saxofon, Toma Dimitriu la pian și Gabi Matei la tobe. Colaborarea noastră a început în urmă cu mai bine de cinci ani, participând împreună la diverse proiecte muzicale, iar acum am decis să ne unim sub acest nume pentru a crea muzică de calitate și a aduce un suflu nou în lumea jazz-ului.

Muzica lor este marcată de dragostea pentru tradiția jazz-ului și influențată de conceptele moderne ale muzicii improvizate.

ILONA

ILONA Ceban – voce

TOMA Dimitriu – pian

Ilona este un proiect muzical rafinat, format din vocalista Ilona Ceban și pianistul Toma Dimitriu, care propune un repertoriu special de piese franțuzești din diverse perioade, reinterpretate în stil jazz.

Ilona este o artistă cu o profundă legătură cu muzica și cultura franceză. Absolventă a liceului francez, ea a cântat în numeroase contexte în limba franceză, demonstrându-și talentul și pasiunea pentru acest gen muzical.

Toma Dimitriu este un pianist de excepție, care locuiește și activează de peste patru ani la Paris. În această perioadă, Toma a colaborat cu unii dintre cei mai importanți instrumentiști francezi, dezvoltându-și astfel o înțelegere profundă a muzicii franceze și a stilului jazz.

Repertoriul Ilonei include atât șlagăre franțuzești cunoscute, cât și piese mai puțin cunoscute, alese cu grijă și rearanjate cu un minunat simț artistic. Aceste reinterpretări aduc un suflu nou pieselor clasice, păstrându-le totodată farmecul original.

JAZZIFY

SOFIA Andronic – voce

TUDOR Stanescu – chitara

GEORGE Pintilii – tobe

DANIEL Balan/EMANUEL Stempel – pian

CODRIN Palimaru – bass

Jazzify este un proiect format aproape în totalitate din studenți ai Universității de arte George Enescu din Iași. La inițiativa lui  Bălan Daniel, ne-am adunat cu un singur scop comun, și anume muzica Jazz.

Ne întâlnim des împreună la repetiții și nu numai, avem ca și target să interpretăm cât mai multe standarde, dar am început să lucrăm și la compoziții proprii, având deja 5 la număr, urmând ca în toamna să scoatem primul nostru Album.

JAZZQUARTERS TRIO

VLAD Briciu – pian&synth

HORIA Stanciu – tobe

DIMITRIE CRISTIAN Milea – bass

 

Vlad Briciu (pian și sintetizatoare), Horia Stanciu (tobe), și Dimitrie Cristian Milea (bas), s-au cunoscut în cadrul Universității Naționale de Muzică din București și au activat împreună în diverse alte contexte muzicale, însă proiectul „JazzQuarters Trio” reprezintă o incarnare proaspătă a acestei formule, cu un repertoriu compozițional original sau adaptat într-o manieră artistică personală.

Stilistica ansamblului se situează la confluența sonoră a mai multor sfere de influență muzicală: de la elemente frazeologice de tip bebop și frenezia muzicii fusion din anii ’70, până la ritmuri de sorginte progresivă și timbralitatea modernă a neo-soul-ului.

Astfel, viziunea colectivă a proiectului constă în realizarea unei simbioze în adevăratul sens al cuvântului; deși muzica noastră se situează într-un spectru larg, pentru noi contrastul este convergență.

MARQUIS  PROJECT

PATRICIA Marchiș – saxofon

TIM Thieme – clape

CRISTIAN Cioloca – chitară

DAVID Vshayn – chitară bass

SEBASTIAN Arvai – tobe

Marquis Project este un proiect instrumental de avangardă, înființat de Patricia Marchiș. Stilul este unul electrizant, care îmbină elemente de jazz, funk și rock, cu nuanțe din muzica de film sau cea clasică. Această fuziune eclectică este accentuată de teatralitate și nonconformism, ceea ce aduce formația în centrul atenției pe scena muzicală alternativă.

OPENING THEORY

GEORGE-Ioan Păiș – compoziție, sintetizatoare

ȘTEFAN Stoianovici – pian

FLORIN-Alexandru Mușat – tobe

Opening Theory este un trio bucureștean ce îmbină ritmurile complexe ale rockului progresiv cu o sensibilitate nu-jazz, toate împachetate într-un sound electronic plin de energie. Inspirați de numeroasele posibilități ale deschiderilor în șah (de unde și numele formației), cei trei muzicieni caută în explorările lor sonore un echilibru între agresivitate și sonorități psihedelice; riffuri colțuroase și armonii bogate.

RAZVAN CIPCA TRIO

RAZVAN Filip Cipcă – chitară electrică

CRISTIAN Galițî – bas electric

BODO Tabarca – tobe

Înființată la începutul anului 2022, Răzvan Cipcă Trio este o trupă tânără de jazz din București. În cadrul liber pe care jazzul îl oferă trioul aduce ecouri stilistice din muzica de rock sau blues si pe alocuri a muzicii experimentale. Compozițiile originale lasă loc unor improvizații deschise și extinse.

Trioul a susținut concerte în cadrul Festivalului de Jazz de la Gărâna (2023), Jazz In The Park (2022), Festivalul Tam-Tam Brașov (2022).

RAZVAN FLORESCU QUARTET

RAZVAN Florescu – vibrafon

ANDREI Petrache – pian

MIKE Alex – contrabas

PHILIP Goron – percuție

Răzvan Florescu Quartet aduce în scenă un jazz modern și eclectic, într-o interpretare clasică, cu influențe subtile din muzica clasică și etnică. Viitorul album al acestora, “Sketches”, prezintă compoziții proprii, aparținând vibrafonistului Răzvan Florescu, care traversează diverse genuri stilistice, fără a urmări însă un fir narativ comun.

Membrii formației, proveniți din proiecte muzicale variate (AmPhitrio, Luiza Zan Quintet, TUMBE, RVQ), se reunesc pentru a oferi publicului un program muzical captivant și proaspăt, într-o formulă nouă și efervescentă.

THQ

DENISA Troncea – voce

SEBASTIAN Mihai – voce

LUCA Ioachimescu – bass

GEORGE Vizitiu – pian

ALEXANDRU Terbea – percuție

THQ este un band de jazz format din 5 stundenți ai Universitații Naționale de Muzică din București. Proiectul a luat naștere în anul 2023 și este alcătuit din următorii membri: Denisa Troncea-voce, Sebastian Mihai-voce, George Vizitiu-pian și clape, Luca Ioachimescu-chitară bas și Alexandru Terbea- percutie.

Deși proiectul a pornit din pasiunea de a cânta standarde de jazz, cu timpul, lucrurile au evoluat spre aranjamente proprii, ba mai mult, și compoziții autentice în manierele jazz-fusion și jazz-funk.

În primul an de la formarea band-ului, THQ și-a făcut apariția pe scena de jazz din Iași. Acolo i s-a acordat locul I, în cadrul “Iași Jazz Festival&Competition”. De asemenea, la Festivalului-Concurs “Johnny Răducanu”, de la Brăila, Denisa Troncea a obținut Premiul “Cel mai bun solist vocal”, alături de trupă. În ceea ce privește aria spectacolelor, pe lângă multe alte prestații, THQ a fost invitată să deschidă seria concertelor “New Wave of Jazz”.